Trebuie sa refulez. Orice gand care ma bantuie il scriu undeva in momentul respectiv. Daca le tin prea mult si incerc sa refulez mai tarziu voi retusa prea mult si esentialul se pierde. Sunt tot aici, blocat pe o treapta. Nu pot urca, nu pot cobora si urasc asta.
Mai fumez o tigara si ma uit spre poarta inchisa din fata mea. As vrea sa plec mai departe, am incercat. Si ce am rezolvat? nimic. Am facut rau altor persoane ce credeau ca ma pot avea doar pentru ei fara sa stie ca mintea mea era tot la tine. Si mi vine sa urlu, imi vine sa lovesc cu picioarele poarta ce mi sta in cale. Dar tu nu vezi, tu nu auzi nimic, nu simti nimic. Raman cu amagirile mele si inchipuirile mele. In minte incerc sa mi imaginez ca totul va fi bine, momente placute cand vom fi iar speciali. Stiu ca merit asta, stiu unde mi e locu. Sunt dispus sa te la in mintea mea, sunt dispus sa te duc acolo unde nu a mai ajuns nimeni. Incearca sa ti aduci aminte discutiile noastre in miez de noapte, incearca sa ti aduci aminte ce imi lipseste cel mai mult. Nu ma intreba de ce te plac, este inexplicabil chiar si pentru mine, omul cu raspuns la toate.
Impachetez scrisoarea si o arunc peste celalalte neexpediate
