marți, 5 ianuarie 2010

alerg



unori imi doresc sa alerg cat vad cu ochii pe o pajiste verde , de un verde crud o iarba plapanda ... sa alerg si sa dau de tine dupa care alerg de atata vreme . sa ma asez langa tine si pentru o clipa sa ma linistesc ... sa imi golesc mintea sa uit de probleme ... sa ma iei in brate si sa ma strangi la piept ... o mangaiere usoara pe cap , jucandu te cu parul meu rebel usor sa mi soptesti la ureche : "... sunt aici... linisteste te ... nu plec nicaieri" . nu incep acum sa mi revars fustrarea ca sunt incapabil sa gasesc aceea fiinta dar problema este ca tot cautand in mocirla de zi cu zi de oameni si incercand de atatea ori sa lustruiesc cate o pietricica ca mi sa parut mie ca e mai ok si punand suflet in lustruirea ei ca doar sunt un prost sufletist ... ca in final sa vezi ca de fapt nu este diamant ... e doar un ciob de la o sticla sparta... dar cu cat lustruiesti mai multe cioburi cu atat ti se acreste si vrei sa cauti mai adanc in mocirla si mai cu sarguita dar problema este ca incepi sa devi sceptic si cand dai de un diamant crezi ca este sticla si il arunci mai departe iar cand chiar ai gasit un diamant frumos ... il lustruiesti prea mult... il sufoci. il sufoci pentru ca nu ai cum altfel tu de fapt nu vrei sa l sufoci tu in clipa aia vrei doar sa i fie bine ... incerci sa pari indiferent dar nu poti incerci sa vorbesti cu el dar nu poti cuvintele ti ies cu forta pe gura si pui numai prosti pentru ca tu in sinea ta inca incerci sa constientizezi faptul ca intr un final ai dat de un diamant ! Apoi il pierzi...
Si din nou incepi sa cauti in mocirla ... dar uneori te poti taia in atatea cioburi ... si de la prea multe taieturi o sa incepi sa arunci si tu cioburi in mocirla facnd rau la randu ti altuia. e urat asa ... nu pot sa constientizez acest fapt cu toate ca ... la randul meu ... l am facut si eu ... indiferent de scop ... nu asa se face
dar ce naiba doar suntem oameni si asta scuza mijloacele
ce ironie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu