E totul un mind-fuck total, nu mai pot intelege nimic, nimic nu mai are sens sau am pierdut eu sensul. Totul are o alta logica fata de cum mi am imaginat eu, din nou fictiunea prinde aripi si eu ma agat de ele si din nou m am pierdut de realitate nereusind sa apreciez ce am dobandit, ce i drept diferit fata de ceea ce mi am dorit dar totusi sincer. Dar nu. Diferit de ce mi am dorit dar nespus de nimeni, toti tacem si nimeni nu are curajul sa zica "doar atat?" sau "Atat!si gata!"
A doua cana.
Nu vedem ansamblu sau il vedem si ne este frica de ce s ar putea intampla deoarece unii vad mai mult decat este. Nu mi mai pot explica singur ce se intampla cu mine, ce se intampla in jur, si tot prin intrebari si enigme neelucidate. Am ramas fara raspunsuri. Deja ma simt penal si de pomana.
A treia cana.
Ma inebunesti mereu, vreau sa scap de tine dar nu ti pot invinge gravitatia inca. Nu vreau de fapt asta, nu gasesc puterea de a te scoate din mintea mea, caci acolo inca esti a mea. Si este atat de frumos.
Acolo te am adus pe culmile extazului, alergand pe campii verzi si razand cu soarele impreuna caci nimeni si nimic nu ne poate atinge acolo si timpul e oprit in loc. M am chinuit sa scap de tine sa te reneg si sa te scot din fiinta mea dar vezi tu, doar la distrugere m am gandit si nu am construit nimic. Nu mai pot face nimic caci vad firmituri din tine in oricine vine la mine si discuta cu mine. Am incercat ce i drept toate metodele dar se pare ca solutia era in trei cani de vin fiert cu tine. Dar deja scriu sefeuri si fantezii, basme de adormit copii.
A patra cana.
Exista doua caracteristici ale fiintei umane care te pot ajuta dar care te si pot orbi in aceeasi masura. Mandria si orgoliul sunt ca niste droguri usoare, si precum ele, poti cadea in ispita. Fiecare om are orgoliu, si cateodata acesta ne poate salva dintr-o groaza de situatii fara iesire. Dar atunci cand incerci sa iti masori orgoliul cu celalalt, intotdeauna ies scantei. In final, lautra umana pe care deabia o cunosti va fi data uitarii pentru ca tu crezi ca e lucru care te face slab. Dar asta este doar in mintea ta, nu trebuie sa te sperii de ceva fara sa il incerci pentru ca nu stii ce forte ascunse poate dezlantuii aceasta slabiciune, care se poate transforma intr un flux de energie pura. Dar daca fugi si dai uitarii, acesta i drumul cel mai scurt datorita caruia vei ajunge un mare om, cu nenumarate reusite si bani multi, dar... vei fi gol pe dinauntru, si stii cum e cu luxurile de energie.
Trebuie sa mi las visele, acolo unde le este locul si sa traiesc viata reala. Trebuie sa inteleg ca locul viselor este in mintea mea. Nu trebuie sa le las sa mi acapareze viata reala. Ce ar mai fi viata contopita cu visele ireale si fantasmagorice? Un neant al dezamagirilor reale. Doar daca visez asta nu ma ajuta sa le si indeplinesc.
Doamne cat de mult te iubesc si nu stiu cum sa ti spun asta. Nu stiu cum sa te fac sa intelegi asta ...sau poate ca nu vrei sa intelegi asta pentru ca tu nu simti la fel. Sau nu vrei sa simti. La tine am simtit doar o frica de ceea ce esti capabila, o frica a sentimentelor si a trairilor si a tradarii.
"Speranta moare ultima, dar si ea are termen de valabilitate!"
Oare sunt atat de chior si nu mai vad cand expira asta? Cred, ca niciodata nu am contenit din a spera. Si sper in continuare ... la o perioada mai tare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu