regretele n au nici un rost

azi am urlat la bunicul meu de pomana.
imediat dupa convorbirea scurta la telefon am simtit un regret inimaginabil , ma simteam de parca s a prabusit toata existenta mea. nu vroia nimic decat sa ma intrebe daca ma asteapta cu masa ca eu asa i am promis ca trec azi pe la el.
dar eram plin de nervi de la birou si toata lumea tragea de mine si telefonul suna ca un disperat de parca nu mai exista ziua de maine.
n am nici o scuza. am fost un prost. un prost idiot si fara maniere. dc am urlat la el? mi e frica sa iau telefonul in mana sa l sun si sa mi cer scuze pentru tonul pe care l am folosit. e cea mai scumpa fiinta din inima mea si tocmai pe ea am ocarito cu tonul si cu nervii mei idioti de luni. cu ce a gresit saracul cand ma intreba de bine? nu merita aceasta convorbire nu merita tonul meu marshav si plin de dispret.
sunt un ratat ca nu stiu cum sa mi stapanesc furiile care se pare ca din ce in ce mai agresiv se manifesta mancandu mi viata picatura cu picatura si indepartandu i pe cei dragi de langa mine.
imi este rusine.